Catedrala sub semnul perfecțiunii

A fost ridicată în urma unui vis pe care un tânăr preot s-a încăpățânat să-l transforme în realitate. Fiecare detaliu al său amintește de cifra 7, pe care credincioșii o consideră cifra perfecțiunii divine. A avut nevoie de 34 de ani ca să fie terminată, însă ea străjuiește și acum, falnică, pe un vârf de deal, în Ținutul Pădurenilor. Este biserica din comuna Ghelari, din județul Hunedoara. Se ajunge usor, la o ora distanta de mers de la Deva, pe şoseaua Hunedoarei. După dimensiunile exterioare, e o adevărată catedrală. După legendele și istoriile pe care le-a acoperit în ciment și marmură, e o adevărată poveste de viață, de ambiție și de credință.
Construcția bisericii a început în anul 1939. Ea a fost visul preotului Nerva Florea, cel care le-a povestit cunoscuților că, student fiind la Teologie la Sibiu, a avut la un moment dat revelația acestui lăcaș de cult. A fost nevoie de peste 3 decenii pentru ca visul său se împlinească.

„Totul aici este legat de cifra 7. Biserica are 47 de metri înălțime și 7 turle. De la intrarea în curte și până la biserică sunt 47 de trepte și 7 terase, iar pictura interioară a fost realizată timp de 7 ani de 7 pictori”, Andrada Velciov - corespondent Digi24 Hunedoara.

„Părintele nerva florea spunea că biserica are aceeași lungime și aceeași înălțime ca și cetatea sfântă a Ierusalimului pomenită în apocalipsă MUSCA ne aflăm la înălțimea de 760 de metri, cotă asemănătoare cu înălțimea la care se află biserica sfântului mormânt de la Ierusalim”, explică Marius Mocan, preot.

Minerii din Ghelari și localnicii din zonă au fost cei care au muncit să ridice biserica. 3600 de vagoane de materiale de construcții au adus până sus, în vârful dealului. Au avut nevoie de 1 milion de cărămizi pentru zidirea bisericii. O muncă de Sisif, spun cei care își amintesc, dar nu imposibilă pentru enoriașii care știau că visul preotului trebuie împlinit.
„De jos de la mina din Ghelari, s-o construit un funicular până la intrarea în sat. Și de acolo cu căruțele, cetățenii cu căruțele, ca un fel de muncă voluntară, cum îi zicem acum, până la biserică, cărămidă, fiare, ciment, toate materialele de construcții”, povestește Iosif Alic, localnic.