Pr. Nerva Florea


Preotul Nerva Florea, ctitorul bisericii din Ghelari, s-a născut în anul 1906 în localitatea Râsca, comuna Baia de Criş. După studiile liceale la Brad a urmat Academia Teologică din Sibiu (1923-1927), Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1935-1937) şi Facultatea de Drept din Cluj (1933-1937). 

A fost profesor la şcoala de ucenici din Hunedoara, iar din vara anului 1933 a fost numit preot la Ghelari. 

Din toamna anului 1939 a şi început lucrările de construcţia a monumentalei biserici din Ghelari. Activitatea preotului Nerva s-a identificat întru totul cu construcţia noii biserici din Ghelari. A trecut la cele veşnice în 22 iulie 1990, în urma unei scurte suferinţe. A fost înmormântat în biserica pe care a ctitorit-o în 24 iulie 1990, de un sobor alcătuit din 22 de preoţi.